Considerații actuale privind diagnosticul, supradiagnosticul și conduita clinică

Introducere

Alergiile alimentare (AF) reprezintă reacții adverse imunologice determinate de ingestia unor antigene alimentare, care implică în mod frecvent răspunsuri mediate de imunoglobulina E (IgE), dar care pot apărea și prin mecanisme non-IgE sau mixte. Prevalența percepută în rândul populației generale este semnificativ mai mare decât cea confirmată clinic, ceea ce indică un grad înalt de supradiagnostic și dezinformare, atât în rândul pacienților, cât și al unor segmente din practica medicală.

Conform unui review sistematic realizat de NIAID și EAACI, prevalența reală a AF confirmate variază între 1% și 4% la adulți și între 2% și 8% la copii, în timp ce datele autoreportate pot ajunge la 20%.

Clasificare și mecanisme fiziopatologice

1. Alergii IgE-mediate

Reacțiile apar în decurs de minute până la 2 ore de la ingestia alergenului. Mecanismul presupune sensibilizarea anterioară și fixarea IgE specifice pe mastocite și bazofile, urmată de degranulare și eliberarea de histamină, prostaglandine și leucotriene.

Exemple tipice: alergia la arahide, nuci, lapte, ou, crustacee, fructe cu sâmburi.

2. Alergii non-IgE-mediate

Implică răspunsuri imune celulare (limfocite T), cu latență variabilă (4-48h) și simptomatologie predominant gastrointestinală sau dermatologică.

Entități clinice:

• FPIES (Food Protein-Induced Enterocolitis Syndrome)
• EoE (Esofagita eozinofilică)
• Dermatită atopică severă asociată cu AF

3. Forme mixte

Apar frecvent în eczeme atopice severe și în sindroamele de hipersensibilitate asociate cu eozinofilie gastrointestinală.

Diagnosticul corect: o provocare clinică actuală

Diagnosticul AF trebuie să fie riguros, integrând:

📝 Anamneză clinică detaliată

• Momentul apariției simptomelor după ingestie
• Tipul simptomelor: cutanate, respiratorii, digestive, sistemice
• Istoric personal de atopie
• Contextul în care a fost ingerat alimentul suspect

🧪 Teste de laborator și cutanate

• Prick-test cu extracte standardizate – sensibilitate și specificitate bună pentru IgE-mediate; necesită interpretare în context clinic.
• IgE specifice serice (ImmunoCAP, RAST) – utile în screening, dar risc de fals pozitive.
• Teste moleculare (component-resolved diagnostics) – îmbunătățesc acuratețea în alergiile severe (ex. Ara h2 pentru arahide, Cor a9 pentru alună).
• Patch-test alimentar – în alergii non-IgE (utilizat în unele centre pentru EoE).

🍽 Provocarea orală alimentară (DBPCFC)

Considerată gold standard, necesită condiții controlate în unități specializate. Este indicată în:

• cazuri cu simptomatologie nespecifică,
• reevaluarea alergiilor potențial remitente,
• situații în care se dorește reintroducerea alimentului.

Diagnostice diferențiale de luat în considerare

• Intoleranțe enzimatice: lactoză, histamină
• Sindroame de activare mastocitară
• Reacții farmacologice la aditivi alimentari (sulfiți, benzoați)
• Patologii psihosomatice sau anxietate alimentară
• IgG alimentare – teste nerecomandate, fără valoare diagnostică

Conduita terapeutică și urmărirea pacientului alergic

Evitarea alergenului:

• Dietă de excludere strictă, educarea pacientului pentru citirea etichetelor
• Colaborarea cu nutriționistul pentru evitarea carențelor, în special la copii

Tratamentul reacțiilor acute:

• Adrenalina autoinjectabilă în reacții sistemice sau cu risc de anafilaxie
• Antihistaminice, corticosteroizi orali, bronhodilatatoare – în funcție de simptomatologie

Reevaluarea periodică:

• 12–24 luni pentru copiii cu alergii la ou, lapte, grâu
• Retestare cu provocare alimentară sub supraveghere

Controverse și mituri medicale frecvente

• Alergiile alimentare rareori apar „spontan” în absența expunerii – mitul „alergiei la prima administrare” trebuie demontat.
• Testele IgG alimentare NU sunt recomandate de ghidurile EAACI, WAO sau AAAAI pentru diagnosticul AF.
• Evitarea alimentelor fără diagnostic clar poate genera tulburări nutriționale și anxietate alimentară.

Rolul medicului de familie, pediatrului și dermatologului în depistarea precoce

• Identificarea pacienților cu risc crescut (atopie, istoric familial, dermatită severă)
• Excluderea automedicației și orientarea rapidă către specialist
• Participarea activă în procesul de educație medicală a pacientului și familiei

Concluzii

Diagnosticul de alergie alimentară trebuie să se bazeze pe date clinice riguroase și testare validată, evitând supradiagnosticul și intervențiile dietetice nejustificate. În lipsa unei abordări bazate pe dovezi, riscul este dublu: medical și psihosocial. Educația continuă, colaborarea interdisciplinară și urmărirea pe termen lung sunt esențiale în optimizarea managementului acestor pacienți.

📚 Referințe academice:

1. Sicherer, S.H.; Sampson, H.A. Food allergy: Epidemiology, pathogenesis, diagnosis, and treatment. J. Allergy Clin. Immunol. 2014, 133, 291–307.
2. Savage, J.; Johns, C.B. Food allergy: Epidemiology and natural history. Immunol. Allergy Clin. North Am. 2015, 35, 45–59.
3. Muraro, A.; Werfel, T.; Hoffmann-Sommergruber, K.; et al. EAACI food allergy and anaphylaxis guidelines: Diagnosis and management of food allergy. Allergy 2014, 69, 1008–1025.
4. Nowak-Węgrzyn, A.; Katz, Y.; Mehr, S.S.; Peters, R.L. Non–IgE-mediated gastrointestinal food allergy. J. Allergy Clin. Immunol. 2015, 135, 1114–1124.
5. National Institute of Allergy and Infectious Diseases (NIAID). Guidelines for the diagnosis and management of food allergy in the United States: Summary of the NIAID-sponsored expert panel report. J. Allergy Clin. Immunol. 2010, 126, 1105–1118.